duminică, 8 noiembrie 2015

Aniversarea eroului martir NEDELCU LIXEANU


  Astăzi, 8 noiembrie, 2015, se împlinesc 135 de ani de la naşterea, în Miloşeştiul nostru, a domnului învăţător NEDELCU LIXEANU, ofiţer în Primul Război Mondial, război care i-a cerut şi a primit jertfa supremă la Turtucaia. În semn de respect şi adânc omagiu, biblioteca noastră îi poartă numele începând cu 1 octombrie 2001.
   Până în toamna aceasta nu am avut alte informaţii despre Nedelcu Lixeanu în afară de cele primite sub forma unui exrtas de la Direcţia Judeţeană Ialomiţa a Arhivelor Naţionale.
    În această toamnă frumoasă, într-o seară de joi, domnul prof. Mircea Marilă, Directorul Liceului Teoretic Bilingv Româno-Croat Caraşova, Jud. Caraş-Severin, a aflat de pe internet că în România există o bibliotecă comunală care poartă numele srăbunicului domniei sale - eroul de la Turtucaia ofiţerul NEDELCU LIXEANU.   Imediat a luat legătura cu noi oferind informaţii despre urmaşii eroului; a trimis prin poştă fotografii în original cu Nedelcu Lixeanu, soţia Dobra şi copiii: Elena (bunica dlui Mircea Marilă), Lazăr şi Octavian. Ştim acum că în Reşiţa mai sunt încă doi descendenţi ai fam. Lixeanu şi anume dl.ing. Ioan Lixeanu şi preot Mihai Lixeanu iar in Bucuresti un alt stranepot dl. Octavian Lixeanu.
   S-a încheiat un protocol de colaborare între cele două instituţii (bibliotecă şi liceu) prin care vom avea atât un schimb de informaţii, documente, fotografii cât şi întâlniri virtuale pe Skype şi  vizite reciproce.
     În această zi, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea noastră a săvârşit o slujbă de pomenire a eroului Nedelcu iar enoriaşilor li s-au adus la cunoştinţă despre legătura care s-a realizat între localitatea noastră şi descendenţii familiei Lixeanu.


    Veşnica lui pomenire şi recunoştinţă!

Nedelcu Lixeanu - învăţător

Dobra Lixeanu - soţia




 Elena Lixeanu - fiica



Lazăr şi Octavian Lixeanu - fii







marți, 13 octombrie 2015

Cine este Michiela Poenaru?

Doamna Michiela Poenaru este scriitoare şi editor.
S-a născut în ziua de 8 mai 1965 la Bucureşti.
        Este absolventă a Universităţii Bucureşti în cadrul căreia a urmat două facultăţi la Academia de Ştiinţe Economice: Facultatea de Comerţ şi Facultatea de Drept.
       Este căsătorită cu dnul Vasile Poenaru – scriitor, editor – fiu al satului nostru şi au împreună doi copii.
       A publicat 27 de cărţi atât tipărite cât şi în format electronic. O parte dintre acestea sunt:
Ø Medierea pe înţelesul tuturor
Ø Cum să fii un bun părinte – o carte care ne învaţăcum să ne creştem copiii înconjurându-i de afecţiune, atenţie, respect şi armonie.
Ø Cei şapte ani de acasă – codul bunelor maniere pentru copii; un adevărat best-seller, această carte se adresează în egală măsură copiilor şi părinţilor
Ø Brăţara de aur – 100 de profesii explicate pentru copii
Ø Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge – culegere de proverbe şi zicători pentru elevi+
Ø Minte sănătoasă în corp sănătos – sfaturi practice pentru copii
Ø S-a născut Iisus Christos -  cu pseodonimul Elena Caramaniu
Ø Zânele şi pomul dorinţelor – povestire pentru copii
Cărticele de citit şi colorat pentru copii:
Ø  Parada modei
Ø  În parcul de distracţii
Ø  Bal mascat
Cărţi în colaborare cu Aura Brais
Ø Dicţionar de omonime şi paronime pentru elevi
Ø Dicţionar de termeni literari
Toate aceste cărţi se găsesc şi în colecţia bibliotecii noastre.

luni, 5 octombrie 2015

Am devenit părinţi şi bunici mai buni!

Cel puţin acesta a fost ecoul activităţii de vineri găzduită de biblioteca noastră. Organizată în cadrul Salonului Anual de Carte al Biblotecii Judeţene "Ştefan Bănulescu" Ialomiţa, această activitate a avut ca scop lansarea şi prezentarea cărţii dnei. Michiela Poenaru "Cum să fii un bun părinte", Editura eDidactica.
Oaspeţii noştri de seamă: Michiela Poenaru - autor, Vasile Poenaru - editor, Ionela Pârvescu - psiholog, Mihaela Racoviţeanu - Director Biblioteca Judeţeană "Ştefan Bănulescu" Ialomiţa au creat o atmosferă deschisă dialogului cu ceilalţi participanţi: colegele bibliotecare de la Biblioteca Judeţeană "Ştefan Bănulescu" Ialomiţa, Bibliotecile Amara, Reviga, Grindu, părintele paroh Ion Sturzoiu, cadrele didactice şi utilizatorii bibliotecii părinţi şi bunici. Pe parcursul activităţii s-au pus întrebări, s-au dat răspunsuri şi s-au lămurit multe aspecte legate de relaţia părinte - copil. Autoarea Michiela Poenaru a oferit cărţi cu autograf tuturor participanţilor.
 "Cum să fii un bun părinte este o carte care schimbă vieți în bine, chiar dacă unii vor spune că nu au nevoie de un manual pentru a fi părinte… ei bine, această carte nu strică să fie citită – vă va deschide mintea!"
Cartea o găsiţi pentru împrumut şi în biblioteca noastră în cadrul unei colecţii cu cele mai noi titluri pe această temă.
Partener media Antena1 Slobozia.

marți, 29 septembrie 2015

CUM SĂ FII UN BUN PĂRINTE

  Biblioteca noastră este onorată să găzduiască în acest an o activitate deosebită în cadrul Salonului Anual de Carte al Bibliotecii Judeţene Ştefan Bănulescu Ialomiţa.

   Vrei ca tu şi copilul / nepotul tău să vă înţelegeţi mai bine?
          Te aşteptăm cu drag la acestă activitate!

SALONUL ANUAL de Carte 2015




joi, 30 aprilie 2015

Ne-am vizitat eroii

Au mai rămas doar trei ...  martori ai celui de-Al II-lea Război Mondial. Împovăraţi de ani şi sâcâiţi de boli, veteranii noştri ne-au primit în casele lor la ceas aniversar - Ziua Naţională a Veteranilor de Război- 29 aprilie.
   Cu ochii umezi au urmărit feţele îmbujorate ale copiilor care le-au recitat versuri din "Odă ostaşilor români" de Vasile Alecsandri.
  O felicitare din partea bibliotecii, un dar din partea Primăriei Miloşeşti şi multă admiraţie din partea copiilor.

LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI, Domnilor:
 
                             GHEORGHE  CAPBUN  (95 ani) 

                           
 
                                                                        ION PENCIU (93 ani)
 

 



                   
                                                        ION NECULAE (92 ani)