duminică, 25 decembrie 2011

SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI


Evenimentul Nașterii Domnului Iisus a fost evocat de copii prin pregătirea la bibliotecă a unui moment literar-artistic și prezentat la biserică după slujba de Crăciun. Am selectat , pentru momentul literar, texte din ”CARTEA SERBĂRILOR ȘCOLARE” scrisă de Vasile Poenaru (personalitate locală). S-au interpretat și colinde sub indrumarea d-nei înv. Simion Tinca.

miercuri, 21 decembrie 2011

S-au pornit cetele de colindători

În zona noastră, a Miloșeștiului ialomițean, în data de 21 decembrie, cetele de colindători (flăcăi) pleacă la colindat în alte sate vecine iar în următoarele două zile colindă în satul nostru: în 22 se colindă partea de sat numită ”în munteni” iar pe 23 se colindă ”cojanii”. În seara zilei de 23 decembrie copiii umblă cu ”Moș Ajunul”.

Colinde, colinde ... e vremea colindelor


Lângă brăduțul de Crăciun din bibliotecă, elevii claselor a IV-a au intrat în admosfera sărbătorilor de iarnă susținând un frumos program artistic pregătit sub îndrumarea d-șoarei înv. Luminița Petrescu și a d-lui înv. Cristian Ștefan. Copiii au pregătit un portofoliu cu tema ”Obiceiuri de iarnă” din care au prezentat diferite obiceiuri atât autohtone cât și din alte țări, l-au întâmpinat pe Moș Crăciun printr-o scenetă, au recitat și colindat. Pentru pregătirea acestei activități, copiii au consultat cărți tematice din colecția bibliotecii și au folosit serviciul Biblionet. Această activitate este înscrisă în parteneriatul educațional școală - bibliotecă ”Minunata lume a cărților” coordonat de d-șoara înv. Luminița Petrescu.

luni, 12 decembrie 2011

D-nul primar invitat la ”Clubul pensionarilor”


Vineri, 9 decembrie, 2011, pensionarii din Miloșești l-au avut în mijlocul lor pe d-nul primar Vasile Zeca în cadrul unei noi întâlniri de club.

joi, 1 decembrie 2011

CLUBUL PENSIONARILOR - prima întâlnire 30.11.2011


Deschis ca un nou serviciu al bibliotecii, CLUBUL PENSIONARILOR a reunit de Sf. Andrei 23 de pensionari, 20 dintre aceștia participând pentru prima dată la o activitate în incinta bibliotecii. Ajutându-mă de aparatura primită prin programul Biblionet, le-am oferit participanților informații audio-video despre viața și activitatea Sf. Andrei-ocrotitorul României făcând apoi legătura cu evenimentul ”1 Decembrie - Ziua Națională a României”. A urmat un dialog despre modul cum ar dori să se desfășoare aceste întâlniri și despre tematica abordată. D-na înv. Maria Popescu, cea care mi-a sugerat înființarea clubului, a avut câteva sugestii pentru discuții pe teme de: sănătate, culinare, juridice; s-a solicitat din partea participanților o întâlnire cu d-nul primar și organizarea de excursii. Eu le-am prezentat facilitățile oferite de bibliotecă și în afara întâlnirilor de club: comunicarea cu cei plecați departe, spațiu pentru întâlniri la un șah, remi, table, colecțiile de publicații pentru împrumut și consultare în bibliotecă iar pentru cei mai curajoși inițiere în utilizarea calculatorului. Următoarea întâlnire s-a stabilit pentru o dată cuprinsă între Crăciun și Anul Nou în funcție de disponibilitatea d-lui primar.

LA MULȚI ANI ROMÂNIE! LA MULȚI ANI ROMÂNI!


Devenită tradiție la Miloșești, manifestarea dedicată Zilei Naționale a României are loc în fiecare an de ziua Sf. Andrei după săvârșirea Sf. Liturghii. Adunați la Monumentul Eroilor din fața școlii, elevi, dascăli și locuitori ai comunei participă la slujba de pomenire a eroilor neamului urmată de un frumos program artistic