duminică, 28 noiembrie 2010

CUVINTE SPRE ZIDIRE - DESPRE BOGĂŢIE ŞI MÂNTUIRE

   "Ceea ce li se pare oamenilor ca imposibil, este cu putinţă la Dumnezeu"
                                                                               (Luca XVIII, 27)

vineri, 26 noiembrie 2010

UN SPLENDID CURCUBEU A ÎMBRĂŢIŞAT MILOŞEŞTIUL

E după-amiază. O ploaie măruntă de toamnă se cerne din norii plumburii care stau ca o căciulă peste Miloşeşti. Copiii forfotesc în bibliotecă la calculatoare, la jucării, fiecare cu preocupările lui. Deodată, toţi tresărim; ploaia molcomă s-a transformat într-una torenţială cu tunete. Nu după mult timp, vine un copil cu vestea că a mai încetat ploaia aşa că toţi s-au grăbit să plece apropiindu-se şi timpul de închidere al bibliotecii.M-am ridicat de la birou şi am privit pe fereastră; am rămas uimită: clădirile păreau luminate de un foc puternic şi deşi încă ploua răruţ, un splendid curcubeu s-a ivit dinspre răsărit. Iau  aparatul de fotografiat, ies în faţa bibliotecii, fac câteva poze (care nu pot cuprinde tot curcubeul) şi încep să filmez. M-am simţit, pentru câte clipe, copil; îmi venea să alerg la orizont unde curcubeul "se pupa" cu pământul şi să mă urc pe el; nu mai văzusem un asemenea tablou niciodată. Dinspre apus norii s-au mai rarefiat permiţând soarelui să ne ofere acest minunat spectacol.
Nefiind un specialist în filmări, calitatea imaginilor nu este cea mai bună.

duminică, 14 noiembrie 2010

CUVINTE SPRE ZIDIRE - DRAGOSTEA ŞI MILA

"Cel ce a avut milă de cel căzut între tâlhari a fost aproapele lui . . ."
                                                                                           (Luca X, 36)

duminică, 7 noiembrie 2010

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ PE ADRIAN PĂUNESCU

"Azi lumină din lumină
Pământu-n trupuri ne e greu,
Dar e uşor când se închină:
Cu noi e Dumnezeu.
.............................."
   din Cu noi e Dumnezeu, de Adrian Păunescu

CUVINTE SPRE ZIDIRE - DESPRE CEI ADORMIŢI ÎN HRISTOS

"Iar El a zis: Nu plângeţi; nu a murit, ci doarme."
                                                                        (Luca 8, 52)