UN EROU
UITAT: SUBLOCOTENENTUL NEDELCU LIXEANU
Octavian-Florin LIXEANU,
Master în Ştiinţe Politice.
Licenţiat în Ştiinţe Politice şi Istorie
Turtucaia a rămas în mentalul colectiv românesc şi în cărţile de
istorie sau de de analiză militară ca cel mai mare dezastru suferit de armata
română în epoca modernă. Motivele care au dus la acest dezastru sunt multiple
şi nu constituie subiectul acestui articol. Ceea ce dorim să subliniem este că
la Turtucaia au existat şi fapte de un eroism exemplar şi să aducem în faţa
publicului imaginea unui erou aproape uitat, care a scris, alături de plutonul
său, o pagină frumoasă a dorinţei de libertate şi reîntregire naţională care
anima sufletele întregului neam românesc în anii Primului Război Mondial.
Nedelcu Lixeanu s-a născut în comuna Miloşeşti din judeţul Ialomiţa, la 8
noiembrie 1880. Era fiul lui Ion Dinu Lixeanu şi al soţiei acestuia, Elena,
care au fost împroprietăriţi în această comună în anul 1860, sosind aici din
Câlnăul Buzăului. Strămoşii săi erau de fel din comuna Lisa, judeţul Făgăraş,
de unde le provenea şi numele iniţial de Liseanu,
transformat apoi în Lixeanu.
Nedelcu a fost al doilea copil din cei şase ai familiei lui Ion Dinu
Lixeanu. După absolvirea cursului primar, în anul 1893, Nedelcu urmează
cursurile Şcolii Normale Regele Carol I din Câmpulung, pe care a absolvit-o cu
calificative foarte bune în 1899, fiind numit învăţător în comuna Padina din
judeţul Buzău.
A efectuat stagiul militar în anul 1902 în cadrul Regimentului 23 Infanterie,
trecând în rezervă cu gradul de sergent. Ulterior, a fost numit învăţător
titular în comuna Brătianu (acum Scânteia) din judeţul Ialomiţa şi s-a
căsătorit, în anul 1906, cu Bina, fiica unui comerciant din Miloşeşti.
Nedelcu Lixeanu s-a remarcat prin munca neobosită pe care a dus-o ca
învăţător pentru ridicarea nivelului cultural al fiilor de plugari din comuna
Brătianu, achiziţionând material didactic modern şi mărind lotul de pământ al
şcolii. Pentru a veni în ajutorul famillilor nevoiaşe din sat, care se
împrumutau la cămătari, a înfiinţat în anul 1906 Banca Populară „Unirea”.
A participat la cel de-al Doilea Război Balcanic din anul 1913 cu
Regimentul 79 Infanterie, având gradul de Sergent. Absolvind, în 1914, Şcoala
Militară de Ofiţeri de Rezervă din Constanţa este înaintat la gradul de
Sublocotenent şi repartizat aceluiaşi Regiment 79 Infanterie.
În toată perioada neutralităţii a căutat să întreţină spiritul naţional
în comuna sa şi în cele vecine, organizând serbări, ţinând cuvântări
înflăcărate, explicându-le oamenilor importanţa îndeplinirii idealului naţional
al unirii tuturor românilor.
Între 1914 – 1916 a fost mobilizat de mai multe ori, atât la Slobozia, în
garnizoana de reşedinţă a regimentului cât şi la Turtucaia. Deşi iniţial a fost
mobilizat pentru partea sedentară a regimentului, ca urmare a unei operaţii
suferite la mâna dreaptă, a cerut să fie trimis la partea activă a
regimentului.
Astfel, a luptat la Turtucaia ca şi Comandant de pluton în Compania 6,
Regimentul 79 Infanterie, din cadrul Diviziei 17 Infanterie.
Aici, în centrul 8 Turtucaia, la 23 august/5 septembrie 1916 rămas
singur, fără comandantul de companie, care a fugit în spatele frontului, şi cu
un număr restrâns de soldaţi în jurul său (aproximativ 25 de oameni),
Sublocotenentul Nedelcu Lixeanu a ţinut piept aproape 4 ore Regimentului 31
Infanterie bulgar. Bravii soldaţi români au fost în cele din urmă învinşi doar
după ce au cauzat inamicului aproape 1500 de morţi şi răniţi. Toate acestea
după ce, în zorii zilei, armata bulgară a efectuat un baraj de artilerie
înfiorător care a produs pierderi grele românilor.
Sublocotenentul a tras şi el cu arma cot la cot cu soldaţii. Când armele
acestora s-au încălzit atât de tare încât nu se mai putea trage cu ele, Nedelcu
Lixeanu a mers şi a adunat armele celor căzuţi deja la datorie şi le-a împărţit
oamenilor pentru a putea continua rezistenţa.
Totodată, văzând că bulgarii folosesc valea dintre Centrele 8 şi 9 pentru
a pătrunde în fortificaţiile româneşti, astupă cu saci de pământ şanţul de
comunicare de la gura centrului, fiind hotărât să lupte până la sfârşit, chiar
şi după ce ar fi fost complet înconjurat de duşmani.
Nedelcu a căzut izbit în piept de un glonţ, în timp ce se ridicase peste
parapet pentru a vedea ce se întâmplă pe câmpul de luptă. În prealabil, fiind
un moment de acalmie, ordonase unui soldat să se înalţe peste parapet pentru a
analiza situaţia. Cum, din cauza fricii, acesta a refuzat, şi-a asumat el
sarcina, care a avut tragicul sfârşit amintit mai sus. Moartea sa a survenit în
jurul orei 12:00. Trebuie să adăugam faptul că tot în bătălia de la Centrul 8 a
murit şi Caporalul Dinu Ion Lixeanu, fratele lui Nedelcu.
Cât timp s-a aflat în mijlocul soldaţilor, Sublocotenentul Lixeanu s-a
comportat cu o deosebită vitejie, încurajându-şi în permanenţă oamenii din
subordine şi îndemnându-i să apere cu îndârjire poziţia. Astfel, a dat un
exemplu despre cum trebuie apărată o poziţie încredinţată chiar şi atunci când
mai ai lângă tine doar 25 de camarazi iar în faţa ta stau 8000 de duşmani.
Bulgarii nu au putut cuceri Centrul 8 decât după moartea comandantului său.
În urma sa, au rămas 5 copii (3 fete, dintre care două moarte în timpul
războiului, şi 2 băieţi). Unul dintre aceştia, Octavian, bunicul autorului
rândurilor de faţă, a dus mai departe dragostea de neam şi ţară a tatălui său,
fiind întemniţat la Aiud în timpul odiosului regim comunist, doar pentru că a
crezut în libertatea neamului său.
Astăzi, numele lui Nedelcu este amintit pe Monumentul eroilor întregirii
naţionale din Slobozia şi pe Monumentul eroilor din Scânteia. Totodată,
biblioteca din Miloşeşti, al cărui patron spiritual este considerat, îi poartă
numele începând cu 1 octombrie 2001. Prea puţin, totuşi, în condiţiile în care fapta
de arme a Sublocotenentului Nedelcu Lixeanu se
înscrie în marile acte de eroism
ale neamului românesc.
