marți, 13 iulie 2010

CLUBUL CĂRŢILOR DESCHISE

Activitate debutată în 15 ianuarie 2010, de ziua lui Eminescu, "Clubul Cărţilor Deschise" de joia, orele 15:30 – 16:30, îşi propune ca scop principal exersarea lecturii cu voce tare în prezenţa unui public. Întâlnirile clubului sunt săptămânale având următoarea tematică:


Prima joi din lună : Expuneri - Aniversările lunii în curs
A doua joi din lună: Recitări – „Toţi suntem poeţi când citim bine o poezie”
A treia joi din lună : Lectură dramatizată – „Astăzi dăm viaţă cărţilor”
A patra joi din lună : Lectură din creaţiile copiilor

La aceste activităţi participă, de regulă, preşcolarii şi şcolari ai claselor I-IV. În vacanţe participă şi copiii mai mari. Este adevărat că sunt puţini copii fideli, dar la ora 15:30 întrerupem activităţile din ludotecă şi jocurile pe calculator, ne aşezăm în cerc şi cei prezenţi citesc câte ceva din tematica întâlnirii (membrii fideli ai clubului pregătesc din timp lecturile). O dată pe lună participanţii primesc în dar reviste donate bibliotecii de Societatea Burda.
Sper că o dată cu postarea pe blog a activităţii clubului să fidelizez cât mai mulţi cititori.

joi, 1 iulie 2010

NEDELCU LIXEANU - patronul spiritual al bibliotecii



EROU DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL


Născut la 8 noiembrie 1880, în Miloşeştii Ialomiţii, din părţile Rovinei istorice, fiul lui Ion Dinu Lixeanu, micul Nedelcu a frământat mlaştinile amintitoare de glorii stăbune, în jocurile cu tovarăşii de-o seamă, jocuri cari de multe ori, transpuneau în fapte, ceea ce învăţaseră la şcoală despre luptele românilor cu turcii.
Şi micile arcuri de cireş svârleau spre tabăra închipuit duşmană, săgeţi – condeie cioplite’ n zi de Duminică – ce’ n mintea lor fragedă, păreau că întunecă cerul, ca pe vremea biruitorului Mircea, în timp ce văile repetau strigătul isbânzii, care totdeauna trebuia să fie de partea românilor.
Nici nu se poate concepe în mintea copilăriei o altă logică a faptelor.
I-a fost dat apoi copilului Nedelcu, să suie cărările munţilor la Câmpulungul descălicătorilor de ţară, unde la Şcoala Normală ’’Carol I’’, izvoarele învăţăturii – captate de profesori învăţaţi – au potolit setea de a şti a micului ţăran din şesul bărăganului.
Râul Târgului, i-a şoptit în amurg de seară, povestea vrăjită a neamului…
Normalistul de atunci, unul dintre cei mai eminenţi elevi, a priceput-o îndeajuns, aşa că învăţătorul de mai târziu a putut-o insufla micilor săi elevi, din satul Brătianu (astăzi com.Scânteia), jud. Ialomiţa.
Aici a fost primul dascăl al şcolii înfiinţată în 1900, odată cu transferarea lui de la Padina Buzău, unde funcţionase un an.
       Învăţător tânăr în sat nou(înfiinţat în 1895), Nedelcu Lixeanu a ştiut să
răspândească în jurul său încredere şi însufleţire. După ce a stâns în jurul său copiii – la şcoală – în scurt timp(1904) a adunat şi sătenii într’o societate economică : Banca Populară ’’Unirea’’, atunci când aceste aşezăminte erau aşa de rare.
Om de o perfectă sinceritate, a muncit totdeauna fără nădejde de răsplată;
animat de o energie morală deosebită, credea cu tărie în nobleţea şi demnitatea vieţii.
    Cu aceste caracteristice, N. Lixeanu, se apropie de "omul erou" aşa cum îl concepe Carlyle.
      În şcoală şi în afară de şcoală, nu uita niciodată să amintească rolul şi idealul poporului românesc.
Astfel, timp de 16 ani - mai întâiu singur, apoi ajutat (din 1908) şi de alţi colegi, între cari şi entusiastul Andrei Diţescu - mort captiv în Asia Mică - a sădit în sufletele tuturor dragostea pentru neam şi lege.
Împreună - elevi şi dascăli - crescuţi în ideea unei apropriate întregiri de ţară, au ştiut în 1916, să facă jertfa supremă…
Şi la Turtucaia tuturor grozăviilor, învăţătorul – ofiţer NEDELCU LIXEANU, a învins măcar o clipă – cum clipe sunt faptele eroice – puhoiul năvălitor îndârjit de grozava rezistenţă întâmpinată în faţa Centrului 8, unde o mână de oameni, însufleţiţi de dascălul lor, a vândut cu preţ scump, bucata de pământ ce le fusese încredinţată spre pază*).
Corpul lui, ciuruit de gloanţe şi străpuns de baionetele sadicilor duşmani, s-a amestecat cu glia sfinţită de sângele strămoşilor; sufletul însă, risipit părticele în sufletele ostaşilor lui, a dus la capăt voinţa de a învinge.
N-a avut norocul să-şi vadă visul… Nu era sortit să fie beneficiarul victoriei definitive, ci-i fusese dat să traseze cu dâră de sânge, calea biruinţelor viitoare, care au adus împlinirea visului atât de drag lui.
                                                                                                  D.C.V.

*) A se vedea: Povestea sfântului nostru războiu, de C. Kiriţescu