EROU DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
Născut la 8 noiembrie 1880, în Miloşeştii Ialomiţii, din părţile Rovinei istorice, fiul lui Ion Dinu Lixeanu, micul Nedelcu a frământat mlaştinile amintitoare de glorii stăbune, în jocurile cu tovarăşii de-o seamă, jocuri cari de multe ori, transpuneau în fapte, ceea ce învăţaseră la şcoală despre luptele românilor cu turcii.
Şi micile arcuri de cireş svârleau spre tabăra închipuit duşmană, săgeţi – condeie cioplite’ n zi de Duminică – ce’ n mintea lor fragedă, păreau că întunecă cerul, ca pe vremea biruitorului Mircea, în timp ce văile repetau strigătul isbânzii, care totdeauna trebuia să fie de partea românilor.
Nici nu se poate concepe în mintea copilăriei o altă logică a faptelor.
I-a fost dat apoi copilului Nedelcu, să suie cărările munţilor la Câmpulungul descălicătorilor de ţară, unde la Şcoala Normală ’’Carol I’’, izvoarele învăţăturii – captate de profesori învăţaţi – au potolit setea de a şti a micului ţăran din şesul bărăganului.
Râul Târgului, i-a şoptit în amurg de seară, povestea vrăjită a neamului…
Normalistul de atunci, unul dintre cei mai eminenţi elevi, a priceput-o îndeajuns, aşa că învăţătorul de mai târziu a putut-o insufla micilor săi elevi, din satul Brătianu (astăzi com.Scânteia), jud. Ialomiţa.
Aici a fost primul dascăl al şcolii înfiinţată în 1900, odată cu transferarea lui de la Padina Buzău, unde funcţionase un an.
Învăţător tânăr în sat nou(înfiinţat în 1895), Nedelcu Lixeanu a ştiut să
răspândească în jurul său încredere şi însufleţire. După ce a stâns în jurul său copiii – la şcoală – în scurt timp(1904) a adunat şi sătenii într’o societate economică : Banca Populară ’’Unirea’’, atunci când aceste aşezăminte erau aşa de rare.
Om de o perfectă sinceritate, a muncit totdeauna fără nădejde de răsplată;
animat de o energie morală deosebită, credea cu tărie în nobleţea şi demnitatea vieţii.
Cu aceste caracteristice, N. Lixeanu, se apropie de "omul erou" aşa cum îl concepe Carlyle.
În şcoală şi în afară de şcoală, nu uita niciodată să amintească rolul şi idealul poporului românesc.
Astfel, timp de 16 ani - mai întâiu singur, apoi ajutat (din 1908) şi de alţi colegi, între cari şi entusiastul Andrei Diţescu - mort captiv în Asia Mică - a sădit în sufletele tuturor dragostea pentru neam şi lege.
Împreună - elevi şi dascăli - crescuţi în ideea unei apropriate întregiri de ţară, au ştiut în 1916, să facă jertfa supremă…
Şi la Turtucaia tuturor grozăviilor, învăţătorul – ofiţer NEDELCU LIXEANU, a învins măcar o clipă – cum clipe sunt faptele eroice – puhoiul năvălitor îndârjit de grozava rezistenţă întâmpinată în faţa Centrului 8, unde o mână de oameni, însufleţiţi de dascălul lor, a vândut cu preţ scump, bucata de pământ ce le fusese încredinţată spre pază*).
Corpul lui, ciuruit de gloanţe şi străpuns de baionetele sadicilor duşmani, s-a amestecat cu glia sfinţită de sângele strămoşilor; sufletul însă, risipit părticele în sufletele ostaşilor lui, a dus la capăt voinţa de a învinge.
N-a avut norocul să-şi vadă visul… Nu era sortit să fie beneficiarul victoriei definitive, ci-i fusese dat să traseze cu dâră de sânge, calea biruinţelor viitoare, care au adus împlinirea visului atât de drag lui.
D.C.V.
*) A se vedea: Povestea sfântului nostru războiu, de C. Kiriţescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu