vineri, 29 aprilie 2011

ANIVERSAREA VETERANILOR DE RĂZBOI

”În anul 1902 fostul rege Carol I a instituit titlul de Veteran de Război prin Decret Regal, motiv pentru care, Guvernul României prin Hotărîrea nr. 1222 din 10 octombrie 2007 semnată de Primul Ministru Călin Popescu Tăriceanu, a decis ca în fiecare an, la data de 29 aprilie să se sărbătorească „Ziua Veteranilor de Război“.
Cine sînt veteranii de război?
Veteranii de război sînt românii care mai sînt încă în viaţă după încleştarea crîncenă din cel de-al Doilea Război Mondial. Veteranii sînt cei care la chemarea ţării au lăsat părinţii, soţiile, fraţii şi surorile în pragul casei, plugul în brazdă, condeiul în birou, catalogul elevilor în cancelaria şcolii, strungul şi raboteza în fabrică şi au răspuns DA pentru Patrie.
Veteranii sînt cei care în luptă cu duşmanul ţării au stat adesea cu moartea în faţă fără a pune în balanţă sacrificiul vieţii lor. Veteranii sînt pagini vii din istoria ţării, unii dintre ei purtînd pe corpul lor cicatricile rămase în urma gloanţelor şi schijelor primite în luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord răpit prin odiosul Dictat de la Viena din 30 august 1940, sau de la eliberarea Basarabiei şi ţinutului Herţei în anul 1941 sau din luptele duse alături de aliaţi după 23 august 1944, culminînd cu victoria de la 9 mai 1945.
Veteranii sînt şi cei care au refugiat din Ardealul de Nord, Basarabia şi Cadrilater şi au luptat ca voluntari pentru eliberarea Patriei de sub ocupaţia străină. Veteranii sînt acei care la apusul soarelui vieţii lor privesc cu încredere viitorul ţării pentru că au crezut şi sperat pentru un viitor mai bun şi luminos mai ales pentru generaţia activă şi tînără.
Veteranii sînt părinţii dumneavoastră şi bunicii copiilor dumneavoastră, a celor care vor făuri o viaţă mai bună în ţara noastră, absolviţi de grijile pe care le-au avut veteranii.
Veteranii nu doresc să fie invidiaţi de nimeni pentru că oricînd ar schimba aceste drepturi materiale cu vîrsta fragedă a tinereţii. Ei sînt cei care doresc ca în Ţara Românească veterani să nu se mai nască.
Cît mai sînt încă în viaţă veteranii de război pretind un singur lucru: respect şi onoare din partea instituţiilor statului centrale şi locale şi, în special respectarea drepturilor ce li se cuvin. Certificatul de naştere al poporului român este semnat şi cu sîngele eroilor căzuţi la datorie pe cîmpurile de luptă în cel de-al Doilea Război Mondial pentru apărarea fiinţei naţionale şi a întregirii Patriei Noastre, România. ”

Farcaş Alexandru,
Preşedinte Filiala Braşov a Uniunii Naţionale a Veteranilor de Război din Ministerul Administraţiei şi Internelor

Frumoase cuvinte exprimate printr-o scrisoare publicată în Monitorul Expres. 

La Miloșești avem o tradiție de 10 ani în aniversarea veteranilor de razboi locali. Am avut această inițiativă cu ocazia atribuirii bibliotecii numele Nedelcu Lixeanu - erou al Primului Război Mondial.(voi publica în pagina blogului Despre noi un istoric al acestei emoționante manifestări.)
În acest an i-am omagiat pe veterani chiar la ei acasă prin susținerea unui moment artistic pregătit și prezentat de elevii clasei a III-a sub îndrumarea d-lui înv. Ștefan Cristian și a mea. D-nul primar Vasile Zeca ne-a însoțit pe tot percursul activității oferind veteranilor, din partea domniei sale, prăjituri și bere; copiii le-au oferit flori iar din partea bibliotecii câte o felicitare. Mai sunt în viață doar 11 veterani, pe cei trecuți în lumea drepților îi vom pomenii la sărbătoarea Înălțarea Domnului.
Întâlnirile au fost emoționante participând la acestea și membrii familiilor, vecini și prieteni.
La urarea de a ne întâlni sanatoși și la anul, cel mai vârstnic veteran și invalid de război, nea Tudose 93 ani, a spus ca ”încheie cu noi un contract pe 5 ani”. Să ne țină Dumnezeu sănătoși pentru a ne putea întâlni cât mai mulți ani de acum înainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu