vineri, 24 august 2012

Curs DSB Busteni 2012

Album foto
   Luna aceasta (6-10 august 2012) am participat la un foarte interesant, util și modern curs de formare profesională ”DEZVOLTAREA SERVICIILOR DE BIBLIOTECĂ”, desfășurat la Bușteni. Organizarea exemplară a ANBPR prin dna Silvia Nestorescu și trainerii Titina și Liviu Dediu ne-au oferit un cadru ospitalier și modern în care eu m-am simțit cea mai specială bibliotecară din lume, mândră că aparțin breslei bibliotecarilor care, uite, reușesc să țină pasul cu vremurile si chiar să fie înaintea lor.
   Într-o atmosferă destinsă am actualizat și organizat cunoștințe deja acumulate, am primit informații noi, am învățat din experiența colegelor, am legat prietenii și ne-am recreat beneficiind din plin de aerul ozonat al Caraimanului.
  Manualul cursului întocmit de Dr. Hermina G.B. Angelescu - profesor la Facultatea de Biblioteconomie și Știința Informării, Wayn State University, Detroit, Michigan, Statele Unite ale Americii și Dr. Liviu-Iulian Dediu - bibliotecar, gradul IA, director adjunct al IME România, are o abordare înnoitoare a serviciilor pentru utilizatori și eu o consider cartea de căpătâi a bibliotecarului modern.
   Se cade să aduc mulțumiri organizatorilor: ANBPR și IREX pentru subvenția acordată; trainerilor - Titina și Liviu Dediu; Bibliotecii Județene ”Ștefan Bănulescu” Ialomița pentru îndrumare și recomandare și nu în ultimul rând Primăriei Miloșești pentru acordarea fondurilor necesare participării mele.
   Le recomand tuturor colegilor bibliotecari să participe la acest curs!

miercuri, 22 august 2012

Să ne trăiți întru mulți ani dle Vasile Poenaru!


Eu

O frunză a tăiat cerul;
o pală de vânt a murit;
un pom a supt bogățiile Universului;
o apă a despicat pământul.

Acestea sunt din puterea marelui zeu
numit Transformare.
Numai eu rămân același mereu
și merg pe o dreaptă cărare,
cu fruntea brăzdată de-un curcubeu.



Vârsta

Câteva cercuri concentrice de amintiri
îmi înregesc copacul existenței.

Beau vânt...
Adevărul sculptează în mine dovezi.

Câteva cercuri concentrice de amintiri
îmi întregesc copacul existenței.

În ceasul vijeliei,
un fierar - timpul - va veni
și mă va înfiera.


    Din volumul ”Nașterea mea în poezie” de Vasile Poenaru