miercuri, 13 februarie 2013

Bine ne-am (re)găsit în 2013!

    Cu multă recunoştinţă mulţumesc tuturor celor care au ales, în anul 2012, biblioteca drept spaţiu de informare şi recreere felicitându-i pentru alegerea făcută.
     În anul care s-a încheiat s-au înregistrat 8596 vizite, atât direct cât şi virtual, fiind accesate 10632 servicii de bibliotecă (împrumut la domiciliu, lectură în bibliotecă, calculatoare, ludotecă, biblionet, scanare, imprimare, multiplicare, referinţe şi informaţii, rezervări de titluri, blog, activităţi şi expoziţii).
      Reuşita unor activităţi deosebite a fost posibilă datorită colaboratorilor bibliotecii care au contribuit la obţinerea unor rezultate remarcabile: participarea şi obţinerea locului I în campania Hai pe Net 2012!(foarte activ voluntarul înv. Dan Trică); lansarea cărţii dlui Vasile Poenaru 101 POEME (cu sponsorizarea Primăriei Miloşeşti); prezenţa poveştii bibliotecii noastre în cartea "Căutătorii de poveşti", toate acestea în colaborare şi sub îndrumarea Bibliotecii Judeţene Ialomiţa. Un partener statornic al bibliotecii a fost colectivul de cadre didactice al Şcolii Profesionale Miloşeşti care au însoţit şi au îndrumat elevii spre activităţile extraşcolare desfăşurate în bibliotecă.
   Vă doresc tuturor un an 2013 binecuvântat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu