Bun venit în Bărăgan! Vă mulţumim pentru vizită; să ne fie cu folos!
miercuri, 26 decembrie 2012
Sărbătoarea Crăciunului 2012
Album foto
Am reuşit şi în acest an să continuăm tradiţia implementată de bibliotecă în urmă cu 10 ani de a pregăti şi oferi enoriaşilor comunei noastre un program tematic de Crăciun. Acestă activitate se desfăşoară în Ziua Naşterii Domnului, la biserică, după oficierea Sf. Liturghii de către preotul paroh Ion Sturzoiu.
Se cade să aduc mulţumiri dnei Simona Dinu care, în acest an, şi-a adus aportul la realizarea costumaţiei şi recuzitei.De asemenea, dle înv. Tuţa Simion şi Luminiţa Petrescu au sprijinit această activitate. Nu în ultimul rând aducem mulţumiri dlui Ion Făşie care a sponsorizat recompensele pentru copii.
Să ne ajute Dumnezeu să continuăm acest fel de activităţi care aduc multă bucurie celor cărora le sunt prezentate.
Etichete:
activitati si evenimente,
biserica
duminică, 2 decembrie 2012
Un pic de istorie naţională
Album foto
Cele mai importante evenimente ale poporului român: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi creştinarea poporului nostru de către Sf. Apostol Andrei, au fost evocate în bibliotecă în data de 29 noiembrie 2012.

activitati si evenimente
miercuri, 28 noiembrie 2012
Lansare" Cautatorii de povesti", 23.11.2012
Album foto
Un eveniment cultural de excepţie a avut loc vineri, 23 noiembrie, 2012, ora 17, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, cu ocazia lansării cărţii "Căutătorii de poveşti, O călătorie prin bibliotecile de astăzi" semnată de Radu Paraschivescu, Vlad Petreanu, Cătălin Ştefănescu şi Irina Păcurariu. Editată la Editura Humanitas, conţinutul aparţinând Fundaţiei IREX, această carte este un produs al Campaniei Căutătorii de Poveşti iniţiată de programul Biblionet din România în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului.
La eveniment au fost prezenţi cei patru autori; Paul Andre Baran, directorul programului Biblionet în România; coordonatori regionali IREX, bibliotecari, prieteni ai bibliotecilor.
Şi eu am avut onoarea să fiu invitată şi am participat la această lansare fiind protagonistă (în numele bibliotecii) a celei de a 28-a poveşti din cele 47 relatate în acest volum.
Am reîntâlnit cu mare bucurie priteni dragi ai bibliotecii noastre: scriitorul Radu Paraschivescu; Daniel Golgot, coordonatorul regional IREX; Marius Matache şi Chinezu, cei doi bloggeri care ne-au vizitat biblioteca în primăvara acestui an.
Cu siguranţă povestea noatră nu este cea mai spectaculoasă dintre poveştile bibliotecilor ialomiţene dar a avut şansa să fie pe traseul căutătorilor de poveşti.
Pentru noi bibliotecarii, cartea reprezintă o cunoaştere şi o recunoaştere publică a muncii noastre şi un veritabil schimb de experienţă. În această idee, sper ca această campanie să continue, astfel încât, să scoată la lumină cât mai multe poveşti frumoase din bibliotecile publice.
Cartea printată se va regăsi în peste 2000 de biblioteci din toată ţara şi este disponibilă şi în format electronic pe site-ul www.cautatoriidepovesti.ro

aniversări culturale
vineri, 9 noiembrie 2012
Aniversare Nedelcu Lixeanu
Album foto
În acest an am sărbătorit 10 ani de la prima aniversare a Zilei bibliotecii noastre purtând numele "Nedelcu Lixeanu". Din păcate cei cărora le-a fost dedicată acea zi şi anume veteranii de război, nu au mai participat şi la această aniversare. Mulţi au plecat dintre noi iar cei trei rămaşi în viaţă nu se mai pot deplasa.Împreună cu cei prezenţi, copii şi adolescenţi, am rememorat biografia eroului naţional Nedelcu Lixeanu, am trecut în revistă evoluţia bibliotecii de-a lungul timpului, ne-am delectat cu fotografii de la diverse activităţi ale bibliotecii iar cei mici au citit poezii, ghicitori şi proverbe despre carte, bibliotecă, jocuri şi calculator.
Etichete:
activitati si evenimente,
aniversări culturale
vineri, 24 august 2012
Curs DSB Busteni 2012
Album foto
Luna aceasta (6-10 august 2012) am participat la un foarte interesant, util și modern curs de formare profesională ”DEZVOLTAREA SERVICIILOR DE BIBLIOTECĂ”, desfășurat la Bușteni. Organizarea exemplară a ANBPR prin dna Silvia Nestorescu și trainerii Titina și Liviu Dediu ne-au oferit un cadru ospitalier și modern în care eu m-am simțit cea mai specială bibliotecară din lume, mândră că aparțin breslei bibliotecarilor care, uite, reușesc să țină pasul cu vremurile si chiar să fie înaintea lor.
Într-o atmosferă destinsă am actualizat și organizat cunoștințe deja acumulate, am primit informații noi, am învățat din experiența colegelor, am legat prietenii și ne-am recreat beneficiind din plin de aerul ozonat al Caraimanului.
Manualul cursului întocmit de Dr. Hermina G.B. Angelescu - profesor la Facultatea de Biblioteconomie și Știința Informării, Wayn State University, Detroit, Michigan, Statele Unite ale Americii și Dr. Liviu-Iulian Dediu - bibliotecar, gradul IA, director adjunct al IME România, are o abordare înnoitoare a serviciilor pentru utilizatori și eu o consider cartea de căpătâi a bibliotecarului modern.
Se cade să aduc mulțumiri organizatorilor: ANBPR și IREX pentru subvenția acordată; trainerilor - Titina și Liviu Dediu; Bibliotecii Județene ”Ștefan Bănulescu” Ialomița pentru îndrumare și recomandare și nu în ultimul rând Primăriei Miloșești pentru acordarea fondurilor necesare participării mele.
Le recomand tuturor colegilor bibliotecari să participe la acest curs!

Cursuri de perfecționare,
servicii biblioteca
miercuri, 22 august 2012
Să ne trăiți întru mulți ani dle Vasile Poenaru!
O frunză a tăiat cerul;
o pală de vânt a murit;
un pom a supt bogățiile Universului;
o apă a despicat pământul.
Acestea sunt din puterea marelui zeu
numit Transformare.
Numai eu rămân același mereu
și merg pe o dreaptă cărare,
cu fruntea brăzdată de-un curcubeu.
Vârsta
Câteva cercuri concentrice de amintiri
îmi înregesc copacul existenței.
Beau vânt...
Adevărul sculptează în mine dovezi.
Câteva cercuri concentrice de amintiri
îmi întregesc copacul existenței.
În ceasul vijeliei,
un fierar - timpul - va veni
și mă va înfiera.
Din volumul ”Nașterea mea în poezie” de Vasile Poenaru
Etichete:
aniversări culturale,
personalitati locale
vineri, 20 iulie 2012
Un fenomen artistic numit DANIEL TRIFU
O tânără și strălucitoare stea a apărut pe firmamentul muzicii populare românești, un fiu al satului nostru, rapsodul popular Daniel Trifu. L-am avut pe Daniel în mijlocul nostru a doua zi după Înălțarea Domnului, într-un miniconcert pe scena căminului cultural ; ne-a încântat cu vocea lui iar auditoriul l-a răsplătit cu multe aplauze și ovaționări. Cu acest prilej a donat bibliotecii primul lui CD audio ”Ialomiță plai cu dor” care conține 14 piese muzicale una dintre ele fiind dedicată satului natal ”Miloșești sat de câmpie”. Acest CD are o prezentare foarte frumoasă din partea Pr. Constantin Matei, prezentare pe care o redau integral:
”Arta trăiește cât lumea! La fel și artistul. Artistul autentic, artistul care își înțelege menirea, care înmulțește cu responsabilitate și circumspecție, harul și darul primite. Și cine putea înțelege mai bine, că marile bucurii nu pot fi tăinuite în adâncurile inimilor, că ele se revarsă, se cer strigate, se vor împărtășite, decât tânărul Daniel Trifu, născut în Miloșeștii Ialomiței, pământ binecuvântat de Dumnezeu și scăldat în lumina feciorelnică a Maicii Sale.
Interpretul cu sentimente de uitare de sine se întoarce prin cântecele sale în satul natal la părinții Dumitru și Aurelia, bunicii și toți consătenii lui cu nostalgie și iubire, deslușindu-se cu ușurință amintirile lui din copilărie, iar nouă ascultătorilor trezindu-ne nostalgia copilăriei trăite.
Conturându-și personalitatea în familie, Biserică și școala din satul său, pleacă să studieze la Seminarul Teologic din Slobozia, apoi la București, la Facultatea de Teologie, după care se înscrie la Conservatorul bucureștean. Între timp a absolvit și cursurile Școlii de Artă din București unde l-a cunoscut pe eminentul prof. A. Mustățea, cunoscut atât de specialiști, cât și de noi toți, de la participările nenumăratelor concursuri și festivaluri de specialitate, televizate și radiodifuzate. Întâlnirea interpretului cu mentorul său a fost hotărâtoare în apariția acestui album. de asemenea se impune a fi amintit și orchestratorul și dirijorul formației de muzică populară, Ștefan Marinache, cu a cărui vioară heruvimică a dat noblețe și trăire autentică românească acestor piese muzicale.
Astfel acest ”crai tânăr, crai mândru, crai nou”, își împlinește un gând, oferindu-ne un prim album cu piese din folclorul ialomițean, piese care ne despovărează de cotideanul acestui început de veac legat din ce în ce mai mult de efemer. Observăm cu ușurință calitățile de necontestat ale unei voci educate cu claritate și precizie, o voce cristalină și sensibilă. Și asta este consecința exigenței , demnității, generozității, cumințeniei, perseverenței, responsabilității unui artist ce se vrea împlinit. Cei care îl cunoaștem știm că nu acceptă să cânte orice și mai ales oricum. Unde și la cine a învățat să cânte? Credem că s-a născut odată cu cântecul și că muzica este parte integrantă din ființa sa. Cântecele sale ne-au fost împărtățite după ce le-a primit în sine, după ce le-a trasformat în sângele și carnea sa prin miracolul adevăratei euharistii interpretative.
Să-l lăsăm pe interpret ca împreună cu colaboratorii săi să înalțe peste cadențele efemerului armonia maiestuoasă a acestor piese muzicale cu care ne va mângâia sufletul și tâmpla obosite de cumpăna vremurilor. Și cu toții să ne bucurăm de seninătatea trăirilor sublime să-i răsplătim darul cu aceieși simțire românească, adresând Supremului Dirijor rugămintea ”Doamne ocrotește-i pe români!”
Pr. Constantin Matei. 2012. Buna Vestire
miercuri, 4 iulie 2012
marți, 3 iulie 2012
MAI MARII COMUNEI MILOȘEȘTI
În data de 28.06.2012 a avut loc ședința de constituire a Consiliului local al comunei Miloșești, jud.Ialomița, convocată prin Ordinul Prefectului județului Ialomița nr. 234/20.06.2012.
CHIȚOIU NELU - primarul declarat ales al comunei Miloșești (PNL)
MANGIUREA TITI - viceprimar (API)
Consilieri locali:
Cipu Virgil PSD
Săvulescu Stela PSD
Aldea Gigi API
Dobrin Ștefan API (din satul Tovărășia)
Enache Mircea-Marius PNL
Stoicescu Mihai PNL
Dumitrașcu Mihai PNL (din satul Tovărășia)
Stoicescu Ion PNL
Ristea Ana PRM
Popescu Valentin-Nicolae PP-DD
S-au stabilit trei comisii de specialitate ale Consiliului local.
Enache Mircea-Marius - președinte
Cipu Virgil - secretar
Aldea Gigi - membru
Săvulescu Stela - membru
Stoicescu Ion - membru
Popescu Valentin-Nicolae - președinte
Dobrin Ștefan - secretar
Ristea Ana - membru
Mangiurea Titi - președinte
Dumitrașcu Mihai - secretar
Stoicescu Mihai - membru
Le dorim succes și să-și respecte jurământul depus la investitură!

1. Comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget finanțe, administrarea domeniului public și privat, amenajarea teritoriului și urbanism, agricultură, comerț, formată din 5 membri:
Enache Mircea-Marius - președinte
Cipu Virgil - secretar
Aldea Gigi - membru
Săvulescu Stela - membru
Stoicescu Ion - membru
2. Comisia pentru învățământ, sănătate și familie, activități social-culturale, culte, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport, formată din 3 membri:
Popescu Valentin-Nicolae - președinte
Dobrin Ștefan - secretar
Ristea Ana - membru
3. Comisia juridică pentru protecția mediului și turism, apărarea ordinii și liniștii publice, formată din 3 membri:
Mangiurea Titi - președinte
Dumitrașcu Mihai - secretar
Stoicescu Mihai - membru
Le dorim succes și să-și respecte jurământul depus la investitură!
vineri, 22 iunie 2012
Lansare de carte ”101 POEME” de Vasile Poenaru
Album foto
20 iunie 2012 zi toridă de vară; temperatură ridicată în biblioteca publică din Miloșești atât la propriu cât și la figurat. Și cum să nu fie așa când, la 30 de grade, biblioteca a fost neîncăpătoare pentru locuitorii satului care au participat la cel mai important eveniment cultural al bibliotecii: lansarea cărții ”101 POEME” antologie lirică de Vasile Poenaru-fiu al satului.
Vasile Poenaru, membru al Uniunii Scriitorilor din România, s- născut în Miloșești la 22 august 1955. Debutul literar a avut loc la 14 ani cu vol. „Nașterea mea în poezie” publicând de atunci încă 6 volume de versuri, dicționare, cărți pentru copii, cărți didactice, l-a tradus pentru americani pe Nichita Stănescu. În prezent predă limba engleză la Clubul Copiilor Sector 2 București, coordonează proiectul eLiteratura și supervizează programul editorial al editurilor: eLiteratura, eDidactica, ePublishers și Coresi. Este infoprenor, specializat în eBooks și Internet Marketing.
Această ultimă carte a fost editată la editura Dacia XXI Cluj-Napoca în cadrul proiectului național ”Scriitorii la ei acasă”, proiect în care Primăria Miloșești a fost parteneră, cele 101 poeme fiind o selecțe din volumele publicate anterior.
La un astfel de eveniment special și invitații au fost speciali, oameni de cultură iubitori de carte și mânuitori ai condeiului: Vasile Poenaru-autorul cărții, Mihaela Racovițeanu-dir. Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița, Ion Alecu-ziarist, Gheorghe Dobre-scriitor, Nicolae Enache-ziarist, bibliotecare din comunele învecinate și nu în ultimul rând Vasile Zeca –primar și semnatar al proiectului.
S-au făcut aprecieri și s-au rostit cuvinte frumoase cu o puternică încărcătură emoțională la adresa operei poetului și a activității acestuia, i s-au citit și recitat poeziile iar o colegă de școală generală, în persoana dnei Eugenia Jipa-secretara comunei, a dezvăluit publicului câteva din visele pe care le nutreau la acea vârstă.
Și ca întotdeauna la un astfel de eveniment, s-au oferit participanților cărți cu dedicații.
Îi mulțumim dlui Vasile Poenaru pentru cadoul oferit locuitorilor din Miloșești cartea fiind dedicată dlui primar Vasile Zeca, bibliotecarei și tuturor locuitorilor Miloșeștiului. Un alt dar deosebit ne-a făcut dl Poenaru donând bibliotecii două exemplare din cartea ”BIBLII ȘI OAMENI DE PLASTIC” a regretatului scriitor Petre Ghelmez (ultimul volum la care poetul lucra), cel care a fost pentru domnia sa ”părinte spiritual”. Și pentru ca și cei mici să se bucure de acest eveniment, dl Vasile Poenaru a donat bibliotecii carte pentru copii și carte didactică din partea Editurii Coresi pe care o patronează.
Cu mulțumiri menționez partenerii media ai acestui eveniment:
o TV. Antena 1 Slobozia
o Radio Campus Slobozia
o Revista Helis Slobozia
luni, 18 iunie 2012
joi, 7 iunie 2012
CĂRȚI ONLINE PENTRU UTILIZATORII BIBLIOTECII
Biblioteca noastră a devenit parteneră a Proiectului ”Cărți online pentru biblioteci” printr-un Acord de parteneriat cu Editura eLiteratura și Editura Coresi. Scopul parteneriatului este promovarea cărților electronice în rândul cititorilor prin intermediul bibliotecilor din rețeaua Biblionet.
Biblioteca va primi gratuit 30 de cărți digitale de la cele două edituri și un loc gratuit la cursul online Cărți online pentru biblioteci și va achiziționa cărți online editate de acestea.
Cursul a fost absolvit cu succes, am primit primele 3 e-cărți gratuite, am achiziționat 4 titluri și sunt în curs de achiziție încă 24 de cărți online.
Cristina, studentă la Sociologie, a făcut primul împrumut de carte online.
Consultați oferta de carte online și solicitați cărțile preferate de la biblioteca noastră.
Biblioteca va primi gratuit 30 de cărți digitale de la cele două edituri și un loc gratuit la cursul online Cărți online pentru biblioteci și va achiziționa cărți online editate de acestea.
Cristina, studentă la Sociologie, a făcut primul împrumut de carte online.
Consultați oferta de carte online și solicitați cărțile preferate de la biblioteca noastră.
joi, 17 mai 2012
Scriitorul Radu Paraschivescu caută poveşti şi în biblioteca noastră
Vineri, 11 mai 2012, biblioteca noastră i-a avut ca oaspeţi pe scriitorul Radu Paraschivescu - căutătorul de poveşti , Daniel Golgot -regional coordinator IREX şi fotograful Ovidiu Micsik -Mediafax..
În aceeaşi zi, la ora 11, biblioteca a fost gazda unei activităţi de educaţie pentru sănătate susţinută de asistentul comunitar d-na Geanina Enache şi elevii cls. I sub îndrumarea d-nei înv. Tinca Simion.
Folosind echipamentul din dotarea Biblionet, copiii au vizionat un filmuleţ care le-a exemplificat cele mai elementare norme de igienă personală printr-o prezentare accesibilă și foarte atractivă.
Așteptăm cu interes ”Povestea noastră”.
Etichete:
activitati si evenimente
duminică, 6 mai 2012
Câștigătorii Campaniei Hai pe Net! - 2012
Mulțumesc IREX România, Bibliotecii Județene ”Ștefan Bănulescu” Ialomița și Primăriei Miloșești pentru sprijinul acordat în lansarea Campaniei Hai pe Net! - 2012.
Mulțumesc PRIETENILOR bibliotecii care au participat și susținut campania pe toată durarata ei.
Eforturile noastre comune ne-au adus un frumos și atractiv premiu: Microsoft KinectBundle cu Xbox 360 și materiale inscripționate cu sigla campaniei.
Mulțumesc Fundației EOS România în numele tuturor celor care vor folosi acest echipament.
Categoria Cea mai sugestivă fotografie
Premiul I se acordă d-nei Maria Ștefan de la Biblioteca Miloșești din județul Ialomița, pentru fotografia care a surprins cel mai bine Primul Click. |
Premiul II se acordă d-nei Georgeta Topan de la Biblioteca Județeană Octavian Goga din Cluj Napoca, Activități dedicate seniorilor și implicării lor în utilizarea noilor tehnologii.
|
Premiul III se acordă d-nei Dana Tipei de la Școala cu clasele I-VIII Anișoara Odeanu din localitatea Lugoj, județul Timiș pentru surprinderea activității derulate de elevii școlii Învățare inter-generațională. |
Categoria Cea mai relevantă poveste de succes
Premiul I d-nei Antonela Sofia Barbu de la Biblioteca Mediaș din județul Sibiu –pentru Activitățile dedicate seniorilor și grupurilor vulnerabile, surprinse atât în fotografii, cât și video și în format text.
Premiul II d-nei Ioana Goran de la Biblioteca Păușești – Măglași din județul Vâlcea – Povestea
unui tânăr pentru care Internetul a devenit un prieten de nădejde și
l-a ajutat în găsirea informațiilor pentru tratarea bolii lui.
Iar Premiul III merge către d-na Elena Odăianu de la Biblioteca Dumbrăvița din județul Brașov, pentru povestea “De la utilizator la voluntar în Campania Hai pe net!” pentru coordonarea și motivarea voluntarilor în scopul atragerii cât mai multor persoane excluse digital.
Categoria Cel mai bun video
PREMIUL I se acordă d-nei Ramona Humeniuc de
la Liceul Teoretic Teiuș din județul Alba pentru desfăşurarea
activităţilor şi utilizarea instrumentelor dedicate tuturor grupurilor
ţintă propuse în Ghidul de derulare din cadrul campaniei Hai pe Net!
Implicarea tinerilor şi a voluntarilor în activităţile desfăşurate
pentru navigarea pe Internet a seniorilor, primul click al acestora, şi
totodată testarea competenţelor TIC raportate la cererea angajatorilor
prin intermediul aplicaţiei Skillage.
PREMIUL II merge către Biblioteca Comunală Pietrari, judeţul Vâlcea, d-nei Crina Popescu pentru
realizarea de activităţi TIC specifice fermierilor. Profesori, părinţi
şi copii au fost reuniţi la bibliotecă pentru a li se comunica
informaţii referitoare la Siguranţa şi securitatea online şi a
pericolelor pe care le putem întâlnii atunci când ne aflăm în spaţiul
virtual. Tinerii şi-au testat abilităţile TIC utilizând aplicaţia
Skillage, iar seniorii au avut parte de un schimb inter-generaţional.
PREMIUL III se acordă Bibliotecii Publice Locale Grădiștea din județul Vâlcea – d-nei Diana și d-lui Ilie Fîrtat pentru
implicarea cât mai multor membrii ai comunităţii, organizarea şi
coordonarea campaniei în cadrul bibliotecii, pentru atingerea
obiectivelor şi atragerea unui număr mai mare de localnici decât fusese
prevăzut iniţial.
duminică, 29 aprilie 2012
Aniversarea veteranilor de razboi
Album foto
La mulți ani! le-am spus astăzi veteranilor de război din comuna noasră cu ocazia Zilei Naționale a Veteranilor de Război.Le-am făcut câte o vizită pe acasă oferindu-le flori și felicitări iar domnul primar Vasile Zeca le-a dăruit câte o atenție din partea familiei sale. Copiii au susținut un program literar-artistic pregătit la bibliotecă unde în urmă cu 11 ani am început șirul aniversărilor veteranilor de război.

veterani de razboi
joi, 5 aprilie 2012
marți, 3 aprilie 2012
Ziua Internațională a Cărții pentru Copii
album foto
În fiecare an în biblioteca noastră se aniversează ”Ziua Internațională a Cărții pentru Copii” sărbătorită în data de 2 aprilie ca omagiu adus scriitorului danez Hans Christian Andersen. În acest an ea a coincis cu începutul săptămânii ”Școala altfel” așa că, d-nele educatoare și învățătoare au planificat activități în bibliotecă. În expoziția de carte pentru copii au fost expuse cărți achiziționate în acest an de la Editura Cartea Copiilor. Destinate celor mici ( 0-12 ani), cărțile i-au încântat deopotrivă pe copii și educatoare. Folosind echipamentele din programul Biblionet, le-am oferit celor prezenți posibilitatea să vizioneze filme după poveștile lui Andersen și să rezolve rebusuri cu tematică din povești. Cei mai mărișori (cls. a IV-a) îndrumați de d-ra înv. Petrescu Elena Luminița au participat la activitatea ”Trăistuța cu povești” și au primit diplome din partea bibliotecii. Pe tot parcursul zilei expoziția a fost vizitată de copiii care au venit la bibliotecă.

vineri, 30 martie 2012
O POVESTE CU ...POVEȘTI - HAI PE NET! - 2012
Album foto
S-a încheiat o săptămână maraton! În fiecare zi s-au început ”povești de viață” pe care ne-am propus să le continuăm prin activitățile viitoare. Toți cei care s-au aflat pentru prima dată în fața unui calculator s-au arătat la început temători și neîncrezători finalizând aplicația cu încredere și curaj și propunându-și să revină în bibliotecă pentru a se deprinde cât mai bine cu utilizarea calculatorului. Să sperăm că activitățile cotidiene (care sunt atăt de diverse și abundente la țară) să nu le ”înăbușe în fașă” această dorință. Misiunea mea este să le reamintesc mereu de promisiunea pe care și-au făcut-o.

luni, 26 martie 2012
Lansarea campaniei ”Hai pe net!”
Astăzi, în biblioteca noastră, am lansat campania ”Hai pe net” simultan cu toate eCentrele și bibliotecile înscrise în această campanie. Publicul participant s-a arătat interesat de conținutul campaniei și s-a angajat în susținerea ei prin acțiuni de popularizare în rândul populației. Ne-am bucurat de prezența în mijlocul nostru a d-lui primar Vasile Zeca, a Biliotecii Județene ”Ștefan Bănulescu”Ialomița prin d-le Elena Alexandru - șef serviciu Relații cu Publicul și Mariana Fășie - trainer și a d-nei înv. Maria Popescu - consilier local. Un moment deosebit a fost interacțiunea live (pe Skype) cu d-nul Paul Andre Baran-Director Fundația IREX și d-na Monica Grecu - specialist PR IREX prezenți la Centrul de Conferințe al Institutului Național de Statistică unde a avut loc lansarea ”Alianței Digitale pentru România - capitolul incluziunea digitală” din care face parte și campania ”Hai pe net!”.
Le dorim succes tuturor participanților la campanie în realizarea obiectivului: 10000 de conectări online în această săptămănă.
Partener media ziarul ”Ialomița”.
Etichete:
activitati si evenimente
duminică, 25 martie 2012
INVITAȚIE ”HAI PE NET!„
Campania ”Hai pe net!” se va desfățura și în biblioteca noastră de luni până vineri între orele 8-16. Detalii campanie aici .
Etichete:
activitati si evenimente
duminică, 11 martie 2012
ZIUA FEMEII LA ”CLUBUL PENSIONARILOR”
Femeile pensionare din Miloșești au fost sărbătorite în acest an și la bibliotecă în cadrul unei întâlniri de club. D-na înv. Maria Popescu le-a întâmpinat cu urări specifice acestei sărbători iar elevii clasei a III-a, sub îndrumarea d-nului înv. Valentin Popescu, au prezentat un frumos program artistic. Biblioteca, dispunând de un spațiu destul de generos, s-a dovedit neîncăpătoare în această zi, multe persoane fiind pentru prima dată în acest local și sperăm că nu pentru ultima. În timp ce au servit dulciuri și suc au fost proiectate pps-uri cu imagini de primăvară și doamnele au primit felicitări din partea bibliotecii.
Etichete:
Clubul pensionarilor
miercuri, 7 martie 2012
Ziua Femeii la Miloșești
Cu o zi înaintea tuturor, d-nul primar Vasile Zeca le-a felicitat pe doamnele și domnișoarele din Miloșești în cadrul unei întâlniri la Căminul cultural ocazionată de sărbătorirea ”Zilei Femeii”. Invitatelor le-au fost oferite flori, dulciuri și un program artistic susținut de Ansamblul Doina Bărăganului.
Etichete:
activitati si evenimente
marți, 6 martie 2012
Am râs cu Nenea Iancu
Odată cu începutul primăverii (cel puțin calendaristic) ne-am descrețit frunțile într-o frumoasă activitate culturală dedicată marelui nostru scriitor Ion Luca Caragiale. O valență deosebită a acestei activități a fost dată de intrarea în direct (pe Skype) cu Biblioteca Orășenească Amara unde s-a desfășurat, în același timp, o activitate culturală cu aceeași tematică. Elevii clasei a IV-a B, sub îndrumarea d-șoarei înv. Luminița Petrescu și cu sprijinul meu au pus în scenă ”Un interviu cu D-nul Caragiale” și schițele D-nul Goe și Vizită. Elevii clasei a IV-a din Amara, sub îndrumarea d-nei înv. Mioara Dogaru și cu sprijinul d-nei bibliotecare Elena Ghiculescu, au prezentat o variantă modernă a schiței D-nul Goe. Întâlnirea a avut și un moment sentimental constând în reîntâlnirea pe ”Aleea Internetului” a d-nei înv. Mioara Dogaru, de la școala din Amara cu foștii elevi de la școala din Miloșești (cei care au susținut activitatea).
Ne-a bucurat prezența părinților și rudelor copiilor participanți la manifestare. Bineînțeles că am folosit aparatura primită prin programul Biblionet pentru prezentările ppt și comunicarea între biblioteci.
Etichete:
activitati si evenimente
marți, 21 februarie 2012
INTEMPERIILE IERNII AU INFLUENȚAT SI PROGRAMUL DE ACTIVITĂȚI AL BIBLIOTECII
Viscolul și gerul din această lună au perturbat și activitatea școlii și bibliotecii noastre. Frigul din bibliotecă (0-6 grade; drumurile înzăpezite au făcut imposibilă aprovizionarea cu lemne) influențează negativ timpul de staționare al utilizatorului în bibliotecă și chiar frecvența. În aceste condiții nu s-au mai putut continua pregătirile și susținerea activității dedicată scriitorului Ion Luca Caragiale dar, având în vedere că anul 2012 este Anul Caragiale, vom reprograma activitatea.
luni, 30 ianuarie 2012
MEREU ACTUALUL CARAGIALE
ION LUCA CARAGIALE s-a născut la 30 ianuarie 1852 într-un sat cu nume profetic: Haimanale, din judeţul Prahova, care din 1952, de când Caragiale ar fi împlinit 100 de ani, îi poartă cu mândrie şi numele.
Debutul literar şi-l face în revista „Ghimpele“ la vârsta de 21 de ani, dar cu numele întreg semnează, pentru prima oară, în “Revista Contemporană”, poemul Versuri.
Perioada 1878-1890 este a marilor creaţii dramatice ale lui I.L.Caragiale, şi a articolelor acide din “România literară” împotriva moravurilor condamnabile ale oamenilor de teatru, criticând actorii şi directorii care montau piesele fără să respecte adevărul istoric.
În anul 1879, ianuarie, i se joacă pe scenă prima comedie “O noapte furtunoasă”, iar câţiva ani mai târziu pe 13 noiembrie 1884 în prezenţa reginei Elisabeta, are loc la Teatrul Naţional din Bucureşti prima reprezentaţie a piesei “O scrisoare pierdută”, capodoperă a teatrului românesc, înregistrând un succes extraordinar.
La 9 iunie 1912, I.L. Caragiale moare subit la Berlin, iar rămăşiţele pământeşti sunt aduse la Bucureşti unde îşi găsesc liniştea, nu departe de Mihail Eminescu, în cimitirul Bellu.
Scriitorul Marin Preda, întrebându-se ”în ce constă originalitatea lui Caragiale, ce a descoperit el?”, își răspunde: Caragiale a descoperit COMEDIA CUVÂNTULUI. Prin cuvânt, a ironizat prostia, corupția, tîmpenia, lenea, copiii alintați, educația greșită.
În 2012 se împlinesc 160 de la nașterea lui Caragiale și totodata 100 de ani de la moartea sa, motiv pentru care anul 2012 a fost desemnat Anul Caragiale în România.
Biblioteca noastră în parteneriat cu școala îl va omagia pe Caragiale printr-o activitate desfășurată în duplex cu Biblioteca Amara pe data de 9 februarie.
Etichete:
aniversări culturale
Abonați-vă la:
Postări (Atom)